Te ajutăm să îmbunătățești performanța de mediu, optimizăm procesele, astfel reduci riscurile și impactul negativ asupra mediului.

Pentru a afla mai multe despre regelemntări, avize și autorizații, clic pe fiecare titlu din cele de mai jos. 

Aviz de mediu

Se emite pentru planuri și programe specificate în anexa aprobată prin Ordin 995/2006, inclusiv cele cofinanțate de Comunitatea Europeană, ca și pentru orice modificări ale acestora, care se elaborează și/sau se adoptă de către o autoritate la nivel național, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern și sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative.

Valabilitate: pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului.

Acord de mediu

  • se emite pentru proiecte publice sau private (investiții noi), pentru modificarea sau extinderea activităților existente care pot avea impact semnificativ asupra mediului specificate în ANEXA Nr. 1, ANEXA Nr. 2 din HG 445/2009.
  • alături de celelalte acorduri și avize solicitate prin certificatul de urbanism, acordul de mediu stă la baza emiterii acordului unic, necesar obținerii autorizației de construire (LEG. 50 (r2)/1991.
  • acordul de mediu se emite în paralel cu celelalte acte de reglementare emise de autoritățile competente, potrivit legii.

Valabilitate: pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Autorizație de mediu

  • se solicită înainte de punerea în funcțiune a unor investiții noi cu posibil impact asupra mediului sau la expirarea autorizației existente pentru activități specificate in ANEXEI nr.1 la procedura aprobată prin Ordin 1798/2007.

Valabilitate: maximum 5 ani conform, Lege nr. 226/2013 din data de 18/07/2013 ; dacă se emite cu program pentru conformare, este valabilă pe toată durata derulării programului, dar nu mai mult de 60 de zile de la data scadentă de realizare a ultimei măsuri din programul respectiv.

Autorizație integrată de mediu

  • se emite cu sau fără plan de acțiuni, pentru activitățile și/sau instalațiile ce se supun legislației privind controlul integrat al poluării (ANEXA 1 din Legea 278/2013)

Valabilitate: maximum 10 ani; dacă se emite cu plan de acțiuni, este valabilă pe toată durata derulării planului

Aviz de gospodărire a apelor

  • se emite pentru execuția lucrărilor pe ape sau în legătură cu apele (conform ANEXEI 1.a la procedura aprobată prin Ordin 662/2006).
  • se emit, după caz, de către Administrația Națională “Apele Române” sau unitățile de gospodărire a apelor din subordine.

Autorizație de gospodărire a apelor

  • se emite pentru exploatarea lucrărilor pe ape sau în legătură cu apele (conform ANEXEI 1.a la procedura aprobată prin Ordin 662/2006);
  • se emit, după caz, de către Administrația Națională “Apele Române” sau unitățile de gospodărire a apelor din subordine.

Accept de evacuare ape uzate

  • reprezintă documentul în baza căruia se permite evacuarea apelor uzate în rețele de canalizare sau în stații de epurare;
  • se emite cu sau fară program de conformare.

    Contactează-ne

    Hai să vedem cum te putem ajuta